top of page
  • Poza scriitoruluiIrina

Open House no. 1 - The Quiet Luxury




Entuziasm, frică, anxietate, curaj, consecvență, perseverență, răbdare și probabil puțină nebunie. Așa am simțit primul eveniment de tipul Open House organizat de HOMESIGN, din inima noului Manhattan al Bucureștiului, într-un penthouse spectaculos, în Aviației Tower, chiar vis-a-vis de Promenada Mall, Marriott Courtyard și Globalworth Campus.


O proprietate de lux conformă cu standardetele noastre și cu valorile pe care le promovăm, aproape de tot ce contează, în zona de business cea mai dezvoltată, din capitala României. Astăzi luxul nu (mai) înseamnă opulență, stres, presiune, șampanii pe tavan și muzică dată la maxim, branduri scrise la vedere și poleială cu aur. Astăzi luxul (pentru noi, pentru Homesign, pentru comunitatea noastră) înseamnă valori și principii de viață & de bun gust. Înseamnă să trăiești la ultimul etaj într-o clădire A, cu fațadă ventilată și geamuri din aluminiu, izolată fonic și termic, cu sisteme smart încorporate în fiecare metru pătrat, cu terasă spațioasă pentru o grădină verde și un view care să te inspire în fiecare dimineață la cafea sau ceai.


Este un lux să admiri răsăritul și apusul din pat, fără perdea, pentru că în jurul tău nu sunt clădiri în imediată apropriere. Este un lux să stai în tihnă, relaxat, în liniștea și confortul de acasa, amenajată minimalist, în tonuri neutre, să faci fără presiune tot ce îți face plăcere. Este un lux să ajungi la o întâlnire cu prietenii în doar 5 minute pe jos sau să alergi pe malul lacului Floreasca, care se află la doar 7 minute de casa ta. Dar cum ar fi să ajungi la birou în 3 minute? Cum sună acest lux?


Astăzi luxul înseamnă timp. Timpul petrecut în mașină este un timp mort. Poți să ai tot confortul și luxul acasă, dar dacă te bucuri prea puțin de el, cât mai contează?


Evenimentul nostru din 12 Decembrie 2023, și-a propus să aducă într-o atmosferă relaxantă branduri autentice românești & oameni pasionați, dornici de un anumit lifestyle, care înțeleg luxul în cel mai fin mod. O seară specială pe ritmuri de jazz, cu șampanie și diamante STIL DIAMONDS, afacere românescă cu o vechime de +30 de ani pe piață, furnizor al Casei Regale, haine de casă realizate din fibre naturale de brandul românesc SOFIAMAN, înființat în 1996 în Piatra Neamț, gustări italienești pregătite de Cannoleria Băneasa, un restaurant cu specific italian condus de antreprenori români. Pentru că ne-am dorit să experimentăm sentimentul de acasă într-o locuință goală, alături de noi au venit tinerii arhitecți de la ICONIST, Raluca & Mihai, cu piese de mobilier premium și magnificii MAGMATIK, în completare, cu obiecte de decor de lux - de la veselă de cristal și pietre swarovski, până la orgamente pentru bradul de Crăciun din porțelan.


Pentru ca seara să fie completă, prietena noastră Olga, artistă stabilită în România după izbucnirea conflictului dintre Rusia și Ucraina, a expus câteva dintre tablourile ei în penthouse. Aceasta are în această perioadă o expoziție în clădirea Sky Tower, unde îți recomandăm să mergi.


Prin acest articol, dorim să îi mulțumim dezvoltatorului imobiliar, Rădăcini, pentru încredere și pentru exclusivitatea de care agenția noastră beneficiază în această perioadă privind locuința de lux promovată prin Open House. Pentru vizionări și detalii suplimentare, accesați acest link și contactați-ne.


Alți parteneri care au fost alături de noi și au contribuit la realizarea acestui event sunt Davidoff Cafe și florăria Boemia.


Acest eveniment de succes face parte dintr-un proiect pilot, care va continua în 2024 cu o serie de întâlniri private. Accesul se face doar pe baza de invitație din partea organizatorilor, agenția HOMESIGN.

32 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page