top of page
  • Poza scriitoruluiIrina

Când ai făcut ultima dată ceva pentru sufletul tău?

Actualizată în: 11 feb. 2023

Suntem în fiecare zi prinși de zumzetul orașului, de telefonul care a devenit cel mai bun prieten al nostru, suntem bombardați cu știri, inflația este la cote astronomice, stresul & anxietatea sunt parte din rutina noastră zilnică. Ne plângem că nu avem timp. Pai când să avem timp pentru noi?...


Îți spun sincer că if you don't slow down, life will :). Nu sună prea mișto ce spun, dar cred ca avem nevoie de un reset. Începând cu alimentația, cu ce am fost învățați că este bun & sănătos, pâna la relația cu banii & cu propria persoană. Nu cred că poți să fii bine pe termen lung doar într-un singur aspect al vieții, ca de exemplu: cariera. Cred că fericirea vine din lucrurile pe care le faci zi de zi, gândurile care îți trec prin minte, orele de somn, oamenii, relația tu cu tine și apoi cu restul.


Am apărut la TV, timidă, dorind să promovez un stil de viață echilibrat, însă am simțit că am dat prea puțin din tot ce am experimentat și din ce continui să învăț. Nu este o rețetă a succesului pentru toată lumea, este un jurnal personal axat pe o viață trăită frumos, în armonie cu cine sunt & ce vreau să fac și unde vreau să ajung.


 


Sâmbătă, adică ieri am reușit să îmi fac timp pentru sufletul meu și m-am înscris la workshop-ul de design floral susținut de Ioana Uretu, fondatoarea Cărți, dulciuri și flori.

Pe Ioana o cunosc de mult timp, sunt clienta ei, o apreciez și întotdeauna m-a atras activitatea ei. Iubesc plantele & florile, am crescut la bunica mea, la casă. Nu credeam că mă voi molipsi cu aceeași pasiune, până anul acesta cand m-am surprins singură cu propria grădină urbană, plantată pe terasă. Îmi doream de ani de zile să fiu participant la un atelier floral, era o dorință neonerată de ani de zile, nu aveam timp - scuza no. 1.


Până vineri seară, adică în al 9-lea ceas, am hotărât să particip și i-am scris grăbită Ioanei. Draga de ea m-a primit. <3


Într-o atmosferă magică, înconjurată de sute de flori, sâmbătă la ora 11.55 eram la Cărți, dulciuri și flori. M-am bucurat enorm că după pandemie, am socializat cu 15 persoane noi, am făcut schimb de conturi de Instagram (chestii banale, dar care acum nu mai erau chiar așa :)), am baut o cafea și am creat fiecare propriul buchet de flori la indicațiile și sugestiile Ioanei. Par lucruri banale, însă pentru mine, conexiunea cu locul, jocul cu florile, deschiderea de a învăța ceva nou și faptul că am făcut parte dintr-un grup pentru 3h a fost o experienta relaxantă la care abia aștept să particip din nou.


Mi-am dat voie să fiu, să explorez ceva nou, să mă bucur de momentul prezent. M-am întors acasă fericită cu buchetul de flori, pe care îl țin lângă mine chiar acum când scriu aceste rânduri. Esența a ceea ce scriu & experimentez este să îți dai timp pentru ceea ce te face cu adevărat fericit(ă). Poate pare banal, însă la atelier voiam să particip singură, fără o persoană apropiată prezentă pentru că simțeam să fac asta pentru mine: să fiu înconjurată de nou, să mă conectez cu locul, cu oamenii & cu sinele meu. Te invit să faci când simți tu ceva pentru tine.


Atelierele Ioanei se vor ține din nou înainte de sărbătorile de Crăciun și în primăvara lui 2023.


PS: recomand workshop-ul persoanelor de toate vârstele, puțin handy, creative, deschise către nou. Dacă ai făcut lucru manual în clasele primare & ți-a placut, sigur ți se potrivește.


Cu drag,

I



42 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page