top of page
  • Poza scriitoruluiIrina

Conectarea cu sinele, Universul, prietenul meu & ritualuri

Astăzi vorbim despre lucrul cel mai important: conectarea cu sinele tău autentic.



Cine ești cu adevărat? La ce lucruri materiale sau nu îți poftește inima? Care sunt cele mai aprinse dorințe ale tale? Ce simți, ce gândești când ești tu cu tine? Sper să fii conștient(ă) de aceste întrebări și să găsești refugiul în obiceiuri benefice, precum scrisul, meditația, rugăciunea și nu scroooolllling the Instagram feed.


Un lucru este cert, viața bate orice feed din Facebook și Instagram la un loc. Este un playground creativ (pentru mine), îmi găsesc inspirația, oamenii, locurile cu care vreau să mă conectez. Îmi mai place să observ, uneori judec, mai ales dacă îmi provoacă stări negative, dar de cele mai multe ori evit să mă uit sau să caut oameni nepotriviți.


De când eram copil, adoram să visez cu ochii deschiși, mă imaginam în diverse locuri ale lumii, întotdeauna am avut o minte creativă bogată și așa am descoperit despre mine că acest talent mă ajută să văd soluții acolo unde ceilalți văd doar probleme. Un alt talent ascuns, neconștientizat, este că am învățat și înțeles să mă conectez cu mine, să mă ascult, să îmi dau voie să fiu eu.


Am adus în viața mea ritualurile moderne, care nu înseamnă vrăjitorie și magie, hihi, ci, obiceiuri benefice luate împreună, precum:


  • atunci când este Lună Nouă, obișnuiesc să scriu pe o hârtie toate fricile mele, să răspund unor întrebări, care mă ajută să mă conectez cu sinele meu. Pun muzică, beau un ceai din plante medicinale, îmi acord timp, creez un spațiu în care mă simt în armonie, aprind un bețișor. La final, ard foaia cu frici. Practic acest ritual seara, când am chef, nu este o necesitate, ci o nevoie de a fi eu cu mine, de a mă opri din agitație și de a deveni conștientă de ce și cum simt.

  • baie cu săruri minerale și plante uscate. Cel mai profund mă conectez cu dorințele mele atunci când stau în apă. Intru într-o zonă de meditație profundă, unde pot să îmi dau voie să țes cele mai frumoase vise, să îmi amintesc clipele dragi, să mă întoc la situații mai puțin plăcute și să înțeleg lecția, omul, momentul.

  • curățarea spațiului este un alt moment important pentru mine prin aprinderea unei lumânări, unui betișor de tămâie... Sunt(em) foarte pretențioși la mirosurile puternice, sintetice, de aceea am căutat și am achiziționat doar elemente naturale pentru a le arde: lemnul, carbunele, plantele uscate. Rugăciunea și exprimarea recunoștinței sunt obiceiurile pe care prefer să le practic la acest ritual.

  • privește cerul și mulțumește-i pentru că ești! Să ai o inimă plină de recunoștință este un lucru mare, iar Universul știe și îți răspunde pe măsură. Unii oameni nu sunt spirituali, însă, de cele mai multe ori, se minunează de "norocul" altora. Atragi ceea ce ești.

Pentru ca experiența Tu cu tine să fie și mai faină, îți recomand să mergi în vizită la MOON+CHAPEL și să descoperi obiectele artizanale, aromele, ritualurile moderne. Adriana și Irina îți vor face introducerea în lumea spitiruală. Energia din acel spațiu este magică.


Ritualurile și crearea unui spațiu frumos, armonios, plăcut, mă ajută să mă conectez cu mine, să caut soluții, să obțin claritate, să mă opresc și să îmi pun întrebări. Avem nevoie de liniște și de aliniere pentru a trăi o viață cu sens, sens pe care noi ni-l dăm. Universul te ascultă și îți oferă tot ce îi ceri, împrietenește-te cu el, fii recunoscător.


După cum vezi, nu este nevoie să faci lucruri extraordinare, ci simple, mici, dar consectente pentru a obține echilibru mental și emoțional, mai ales. Când te înțelegi, totul devine mai clar.


Love,

I

111 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Yorumlar


bottom of page